PELERINAJ ÎN ISRAEL – ȚARA SFÂNTĂ 14-21 iunie 2023

 Dragi pelerini, vă invităm alături de noi în Țara Sfântă pe urmele pașilor celor pe care i-a ales Dumnezeu ca lumini călăuzitoare ale istoriei omenirii: Drepți, Profeți, Apostoli, Mucenici și Cuvioși. Ne vom bucura de locurile binecuvântate de prezența Maicii Domnului și ne vom închina îl lăcașurile dedicate Nașterii, Botezului, Propovăduirii, Jertfei, Învierii și Înălțării la cer ale Domnului nostru Iisus Hristos.
 Este călătorie de suflet minunată pentru cei ce ajung pentru prima dată în Israel și o frumoasă bucurie pentru cei care revin la Locurile Sfinte.

 Obiectivele principale ale pelerinajului:
– CETATEA IERUSALIMULUI, DRUMUL CRUCII cu cele 14 opriri și altare care marchează traseul parcurs de Mântuitorul în ziua Sfintei Răstigniri;
– Biserica de la casa Sf. Ioachim și Ana, locul NAȘTERII MAICII DOMNULUI;
– Complexul BISERICII ÎNVIERII DOMNULUI, cel mai de seamă lăcaș al Creștinătății: PARACLISUL RĂSTIGNIRII, PIATRA UNGERII, SFÂNTUL MORMÂNT, capelele și altarele complexului, Tezaurul Sfântului Mormânt (icoane vechi și moaștele mai multor sfinți);
– Muntele SIONULUI: Mormântul Sf. Împărat și Profet DAVID; Foișorul CINEI CELEI DE TAINĂ și al CINCIZECIMII (Pogorârea Sfântului Duh); Catedrala care marchează locul ADORMIRII MAICII DOMNULUI;
– Biserica și grota Martiriului Sf. Arhidiacon ȘTEFAN, întâiul mucenic creștin;
– Mănăstirea Rusească a Sf. Maria Magdalena, moaștele Sf. Cuvioase Noi Mucenițe ELISABETA ȘI VARVARA; icoana Maicii Domnului “Ȋndrumătoarea”;
– GRĂDINA GHETSIMANI cu măslinii milenari și BISERICA AGONIEI (“Biserica Națiunilor”), Grota trădării (locul arestării Domnului);
– MORMÂNTUL MAICII DOMNULUI și icoana “Ierusalimiteanca”;
– BETLEEM: Bazilica Nativității, PEȘTERA NAȘTERII DOMNULUI, Icoana Maicii Domnului “Betleemița”; GROTA LAPTELUI; “CÂMPUL PĂSTORILOR” (Beit Sahour);
– Mănăstirea SF. CUVIOS TEODOSIE și PEȘTERA MAGILOR;
– Mănăstirea Sfântului SAVA CEL SFINȚIT (Mar Saba); Peșterile (locuri de nevoință) ale Sf. Ierarh Nicolae și al Sfinților Cuvioși Sava și Ioan Damaschin;
– NAZARET: Biserica de la IZVORUL MAICII DOMNULUI; Catedrala Buna-Vestire din Nazaret, CASA DREPTULUI IOSIF;
– Muntele TABOR – Mănăstirea SCHIMBĂRII LA FAȚĂ A MÂNTUITORULUI. Icoana făcătoare de minuni “Făgăduința”;
– Zona MĂRII GALILEEI (Lacul Ghenizaret): TABGHA, Biserica Înmulțirii pâinilor și peștilor; Biserica Sfinților Apostoli din CAPERNAUM; Biserica “MASA LUI HRISTOS” (a doua pescuire minunată, după Înviere); “MUNTELE FERICIRILOR”, ruinele vechii Biserici construită de Sfânta Elena și noua biserică catolică înconjurată de grădinile subtropicale (priveliște deosebită).
– Mănăstirea din CANA GALILEII – minunea preschimbării apei în vin, la nuntă. Părticele din moaștele Sf. Apostol Simon Zilotul, ocrotitorul căsătoriilor;
– IERIHON – Izvorul Sfântului Profet ELISEI; CARANTANIA (Muntele ISPITIRII), Mănăstirea cu DUDUL (SICOMORUL) LUI ZAHEU, Așezământul mănăstiresc Românesc;
– Mănăstirea SFÂNTULUI GHERASIM – părticele din moaștele Sfinților Mucenici Monahi uciși de persani;
– RÂUL IORDAN – Vom merge la vadul autentic al BOTEZULUI DOMNULUI, acolo unde se petrece și minunea întoarcerii înapoi a râului de Bobotează;
– Mănăstirea din VALEA HOZEVA – moaștele Cuvioșilor Gheorghe și Ioan, ale SF. IOAN IACOB ROMÂNUL, Icoana minunată a Maicii Domnului; Peștera PROFETULUI ILIE și DREPTULUI IOACHIM;
– EIN KAREM, Basilica construită deasupra casei Drepților Zaharia și Elisabeta, locul NAȘTERII SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL; Biserica greacă închinată Sfântului Înaintemergător al Domnului; EIN SITTI MARYAM – Izvorul care amintește de întâlnirea Sfintei Elisabeta cu Maica Domnului;
– Mănăstirea ELEON cu hramul Înălțării Domnului: Urma Maicii Domnului, impregnată în piatră; Paraclisul Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Icoana “Grabnic-Ascultătoarea”;
– Locul autentic al ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI cu piatra pe care a rămas imprimată urma Mântuitorului; MICA GALILEE – cu cele trei biserici închinate evenimentelor petrecute pe Eleon;
– MUNTELE MĂSLINILOR – panoramă cu explicații detaliate privind Valea lui Iosafat (“Valea Judecății”), pârâul Chedronului, Poarta de Aur ș.a.m.d.;
– Alte lăcașuri monahale binecuvântate de prezența multor moaște și în care s-au petrecut minuni contemporane: Mănăstirea DREPTULUI SIMEON, Mănăstirea Sfintei PELAGHIA și Mănăstirea SFINTEI CRUCI.
În limita posibilităților, vom încerca să atingem și anumite obiective suplimentare:
Muntele TEMPLULUI (Muntele Moria), Esplanada Moscheilor; Marea Moartă; Mănăstirea de la STEJARUL MAMVRI din Hebron; Mormântul SFÂNTULUI LAZĂR DIN BETANIA; Mănăstirea rupestră a Sfântului ONUFRIE CEL MARE; mormântul izvorâtor de mir al Sf. MARE MUCENIC GHEORGHE din Lida; etc.

  Costul pelerinajului, calculat pentru un grup de 40 de persoane: 500 de euro + 400 de dolari. Prețul include biletele de avion tur-retur, cazarea la hotel cu demipensiune (2 mese pe zi), transportul local cu autocar turistic, intrările la toate obiectivele din program, asigurarea medicală și însoțitor de grup preot/teolog cu experiență îndelungată.

  Pentru informații, înscrieri, traseul pe zile și detalii complete despre această călătorie:

Telefon & WhatsApp0771 440 036

https://www.paxtravel.ro/contact/

Vă așteptăm cu bucurie alături de noi și vă rugăm să împărtășiți celor interesați!

error: Content is protected !!