Un pelerinaj ortodox în străvechea Eladă este o călătorie nu doar a trupului, ci și a sufletului, în care credința se împletește cu frumusețea unei lumi scăldate în lumină și istorie. Dincolo de țărmurile sale, insulele grecești – răspândite ca niște daruri pe marea albastră – adăpostesc mănăstiri liniștite, biserici vechi și locuri de rugăciune unde timpul pare să curgă altfel.
Pentru 8 zile minunate, vă invităm alături de noi în Grecia cea însorită spre a călători împreună pe urmele sfinților din vechime și ale sfinților contemporani care s-au nevoit pe acest tărâm binecuvântat. Vizita noastră se va desfășura la începutul vacanței școlare, un răstimp ideal pentru un astfel de pelerinaj.
Pentru rugăciune, binecuvântare și bucurie, vom ajunge în multe alte lăcașuri duhovnicești și locuri de o frumusețe aparte:
– Insula EGHINA, Mănăstirea Sfintei Treimi, ctitorită de SFÂNTUL IERARH NECTARIE: ne închinăm la sfintele moaște, la cinstitul său mormânt, vizităm locuința sa, biroul și biblioteca sa;
– Mănăstirea SF. ECATERINA din Insula Eghina, aici se găsesc părticele din moaștele Sfintei Mari Mucenițe și o icoana minunată a Sf. Ierarh SPIRIDON;
– Vom face o CROAZIERĂ ÎN JURUL SFÂNTULUI MUNTE ATHOS, centrul monahismului ortodox din întreaga lume, adevărată Grădină a Maicii Domnului. Este o bună ocazie, adresată tuturor, de a admira frumusețea aparte a “cetăților duhovnicești” athonite (la această croazieră pot participa fără restricții atât bărbații cât și femeile);
– Mănăstirea Bunei-Vestiri de pe Colina Neprihăniților din Nea Makri, aici se află locul martiriului și moaştele Sf. Mare Mucenic EFREM CEL NOU și mormântul Maicii Macaria;
– Mănăstirea cu moaștele celor 179 de CUVIOȘI MUCENICI, omorâți de turci în NOAPTEA DE ÎNVIERE;
– Mănăstirea care adăposteşte icoana Maicii Domnului PANAGIA XENIA, în acelaşi locaş se află o parte din BRÂUL MAICII DOMNULUI şi alte sfinte moaşte;
– Mănăstirea CUVIOSULUI DAVID din Evia, ne închinăm la sf. moaște și la mormântul SF. IACOV TSALIKIS, izgonitorul demonilor și tămăduitorul bolilor psihice;
– Biserica din Prokopi, în Insula Evia (Eubeea), acolo unde se află cinstitele moaște făcătoare de minuni ale Sfântului Mărturisitor IOAN RUSUL;
– Mănăstirea Sfântului DIONISIE, situată lângă MUNTELE OLIMP (cel mai înalt din Grecia); muzeul cu sfintele odoare duhovnicești și de cult;
– Mănăstirea Sfântului EFREM SIRIANUL, o adevărată bijuterie arhitecturală;
– Biserica Sfintei Mucenițe PARASCHEVI din Valea Tembi, unde se află şi un izvor cu apă tămăduitoare;
– Mănăstirea Bizantină “Adormirea Maicii Domnului” din MUNTELE PARNITHA, situată într-un cadru spectaculos, găzduiește o icoană făcătoare de minuni;
– Vechea Stavropighie Patriarhală închinată Sfintei Mucenițe ANASTASIA Farmacolitria – VINDECĂTOAREA și izbăvitoarea de otravă. Aici vom cinsti mai multe sfinte moaște;
– Mănăstirea închinată MAICII DOMNULUI “IZVORUL DE AUR”, o binecuvântată oază duhovnicească;
– Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului, întemeiată de Sfântul PORFIRIE, în apropierea Atenei. Ne închinăm în chilia Sfântului;
– Orașul TESALONIC, al doilea ca mărime din Grecia. Aici vom găsi o multitudine de biserici splendide, precum și moaştele Sfântului DIMITRIE IZVORÂTORUL DE MIR, Sfintei Mucenițe ANISIA, Sfântului Ierarh GRIGORIE KALIDIS, Sfintei Cuvioase TEODORA, Sfântului Cuvios DAVID, Sfântului Ierarh GRIGORIE PALAMA, ale Sfântului Ierarh VASILE CEL NOU și multe alte sfinte odoare;
– MĂNĂSTIRILE METEORE – ansamblul unic, suspendat parcă între Cer și Pământ, este faimos pe tot Mapamondul și inclus în Patrimoniul Unesco; În perioada de maximă înflorire includea aproximativ 24 de lăcașuri monastice, dintre care șase mai sunt încă active;
– LAVRA de lângă Muntele Rila, cel mai mare și renumit centru monahal din Bulgaria; închinare la moaștele Sfântului Cuvios IOAN DE RILA și la celelalte sfinte odoare.
În funcție de timpul disponibil, traseul poate include, pe lângă aceste locuri sfinte consacrate, câteva surprize frumoase, obiective suplimentare precum:
-Traseul bisericuțelor din PALEOHORA (vechea capitala a insulei Eghina),
-Mănăstirea SF. MARE MUCENIC MINA;
-Catedrala din PORTUL PIREU;
-Biserica cu icoana Maicii Domnului PANAGIA DEXIA (făcătoare de minuni, ocrotitoarea Salonicului);
-Mănăstirea Sinodală din MUNTELE PENTELI, fondată de SF. CUVIOS TIMOTEI; cunoscută și pentru “Școala ascunsă” care funcționa aici;
-O întâlnire de suflet cu un renumit duhovnic din zona Atenei.
Perioada de desfășurare: 20 – 27 iunie 2026 (8 zile și 7 nopți cu cazare)
Costul pelerinajului este de 685 euro / persoană și include:
Transportul rutier & Taxele de drum
Toate călătoriile cu vaporul în insule
Cazările & Taxele turistice impuse de guvernul grec
Micul dejun la cazările hoteliere
Intrările la obiective (cu excepția Meteorelor)
Croaziera pe coasta Sfântului Munte Athos
Însoțitorul de grup cu pregătire teologică/preot
Pentru informații, înscrieri și detalii complete despre această călătorie:
Telefon & WhatsApp: 0771440036
https://www.paxtravel.ro/contact/
Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să împărtășiți celor interesați!