Obiective turistice din apropiere
Masivul Piatra Craiului
Un loc ideal pentru pasionații drumețiilor montane. Masivul are numeroase piscuri peste 2.000 de metri altitudine (Vf. Padina Popii (2.025 m), Vf. Ascuțit (2.150 m), Vf. Țimbalul Mare (2.177 m), Vârful dintre Țimbale (2.170 m), Vf. Sbirii (2.220 m), Vf. Căldării Ocolite (2.202 m). Unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Masivul Piatra Craiului este porțiunea de creastă care se întinde pe o distanță de 9 km, între Vârful Turnu și Șaua Funduri. Traseul de creastă este tehnic, dificil, recomandat numai drumeților experimentați.
În zona Piatra Craiului se găsește o vegetație bogată în specii datorită preponderenței aproape absolute a calcarelor. Aici se găsesc specii unice în lume de floră și faună, unele dintre ele, așa cum ar fi Garofița Pietrei Craiului , fiind faimoase. Alte specii protejate sunt floarea de colț ( și ghințura galbenă). Printre speciile de animale amintim capra neagră, declarată monument al naturii, căpriorul, mistrețul, ursul carpatin, râsul, vulpea, lupul, veverița.
Cele mai importante fenomene carstice de care se pot bucura turiștii în Piatra Craiului sunt Cheile Dâmbovicioarei și Peștera Dâmbovicioarei. În partea Nord-Estică, mai aproape de Poiana Mărului, apar alte fenomene carstice spectaculoase: Prăpăstiile Zărneștilor, izbucurile Fântânile Domnilor și Fântâna lui Botorog, La Zaplaz, Cerdacul Stanciului, Peștera Stanciului. De asemnea un obiectiv foarte interesant îl reprezintă Peștera Liliecilor cu o suprafață de 4,80 ha. În galeriile acesteia există specii rare de lilieci, obiectivul având statut de monument natural național și se înscrie în zona specială de protecție a Parcului „Piatra Craiului”.
Cetatea Râșnov
Cetatea Râșnov este ansamblul fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul orașului Râșnov din județul Brașov, unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificației din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni la începutul sec. al XIII-lea.
Fortăreața controla prin poziția sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râșnoavei. Cetatea este poziționată pe un deal stâncos, împrejmuit de pǎdure, unde singura cale de acces este dinspre est, arhitectura sa fiind adaptatã reliefului, fortificarea urmărind eficiența apărǎrii dealului.
În prezent, turiștii mai pot vizita în interiorul cetății și muzeul de artă feudal, în care sunt expuse arme, unelte, galerii, mobilier de epocǎ, stampe, armuri, porturi specifice secolului, diverse fotocopii ale documentelor din acea vreme. În muzeu mai sunt expuse și cateva obiecte neobisnuite secolului nostru, și anume, o mască de tortură și un jug care folosea la transportarea prizonierilor.
În casele ocupate de vechii locuitorii ai Râșnovului, cu secole în urmă, s-au amenajat buticuri de unde turiștii pot achiziționa diferite suveniruri, pietre semi-prețioase, obiecte de artă, cǎrți în care sunt prezentate istoria și tradiția locului, etc. În centrul cetății a mai fost amenajat și un bar-terasă, unde turiștii se pot odihni după lunga plimbare printre ruine. Trebuie sǎ amintim și de tirul cu arc, unde doritorii își pot exersa priceperea și precizia.
Castelul Bran
Este posibil ca prima cetate din această zonă, probabil din lemn, a fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Castelul din piatră este atestat documentar în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Fortăreața a trecut pe rând în stăpânirea regilor Ungariei, a voievozilor Țării Românești și a Scaunului Săsesc al Brașovului.
Inițial, Castelul Bran a fost o cetate militară de apărare având la bază forma unui patrulater neregulat. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări, printre care: adăugarea turnului de sud (în 1622, după planurile principelui Gabriel Bethlen), construirea unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886, acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă.
Cetatea a fost transformată în reședință regală în anul 1920, odată cu intrarea în proprietatea reginei Maria, iar în perioada 1920 – 1929 s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare.
În prezent, în muzeul de patru etaje sunt expuse colecții de mobilier, costume, arme și armuri, iar Domeniul Bran cuprinde, de asemenea, Parcul Regal cu cele două lacuri, Casa de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa Ileana. În vecinătatea castelului se poate vizita Muzeul Satului Brănean cu o frumoasă colecție de case și obiecte specifice locului.
Biserica fortificată din Cristian
Biserica din Cristian, cu zidul său dublu de apărare și cu cele opt turnuri defensive bine conservate, este un exemplu impresionant de arhitectură militară medievală. Basilica gotică fusese construită între anii 1250–1270. Din secolul al XIII-lea și până în zilele noastre, construcția a suferit numeroase modificări datorate mai ales cutremurelor care i-au afectat structura de rezistență. Actuala biserică sală clasicizată a fost construită între anii 1839-1841, pe ruinele vechii construcții din secolul XIII.
Biserica este înconjurată de un zid dublu de incintă, care timp de trei secole a fost construit, extins și prevăzut cu nouă turnuri de apărare, din care s-au păstrat doar opt. Turnul de poartă a fost transformat în casă parohială. Orga bisericii are două claviaturi și 23 de registre pe sistem pneumatic.
Complexul bisericilor Rupestre de la Șinca Veche
Bisericile rupestre din complexul monahal de la Șinca Veche se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești. Este un monument de talie națională înscris în lista monumentelor istorice. Mai sus de bisericile săpate în piatră se află schitul cu hramul „Nașterea Maicii Domnului“ care ține de Mitropolia Ardealului. Este cunoscut și cu numele de Schitul Sfântul Nectarie deoarece adăpostește părticele din moaștele acestui mare ierarh făcător de minuni.