În această toamnă frumoasă vă invităm alături de noi în însorita Grecie, vechea Eladă, într-o călătorie de suflet pe urmele sfinților din vechime și ale sfinților contemporani care s-au nevoit pe acest tărâm binecuvântat.
Obiectivul principal al acestei călătorii duhovnicești este participarea la praznicul Sfântului Ierarh NECTARIE VINDECĂTORUL (9 noiembrie), la Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina, acolo unde se află cinstitele sale moaște.
Pentru rugăciune și binecuvântare vom ajunge în multe alte lăcașuri duhovnicești:
– în TESALONIC la moaştele SF. DIMITRIE IZVORÂTORUL DE MIR, SF. Mucenițe ANISIA, SF. Ierarh GRIGORIE KALIDIS, SF. Cuvioase TEODORA , SF. Cuvios DAVID STÂLPNICUL, SF. Ierarh GRIGORIE PALAMA, SF. Ierarh VASILE CEL NOU, ş.a;
-în insula EVIA la moaştele SF. IOAN RUSUL, la CUVIOSUL DAVID BĂTRÂNUL şi la mormântul FERICITULUI IACOV TSALIKIS;
– la icoana Maicii Domnului PANAGIA XENIA; în aceeaşi mănăstire se află şi o parte din BRÂUL MAICII DOMNULUI şi alte sfinte moaşte;
– în Nea Makri, pe COLINA NEPRIHĂNIȚILOR, la moaştele SF. EFREM CEL NOU;
– în două mănăstiri legate de numele SF. CUV. PORFIRIE (o ctitorie a sa – locul unde își avea chilia – şi o ctitorie a ucenicilor săi de lângă Katerini);
– Mănăstirea cu moaștele celor 179 de CUVIOȘI MUCENICIȚI ÎN NOAPTEA DE ÎNVIERE;
– în insula EGHINA la Mănăstirea SF. ECATERINA (găzduiește părticele din moaștele Marii Mucenițe și icoana făcătoare de minuni a Sf. Ierarh Spiridon);
– la biserica SF. PARASCHEVI din Valea Tembi, unde se află şi un izvor cu apă tămăduitoare;
– la mănăstirea cu moaştele SF. DIONISIE DE OLIMP;
– Stavropighia patriarhală închinată Sf. Mucenițe ANASTASIA FARMACOLITRIA (izbăvitoarea de otrăvuri și boli),
– Marele metoc de maici al Mănăstirii XENOFONT din SFÂNTUL MUNTE ATHOS;
– la mănăstirea SUROTI: moaştele SF. ARSENIE CAPADOCIANUL şi mormântul CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL.
În funcție de timpul disponibil, traseul poate include, pe lângă aceste locuri sfinte consacrate, câteva surprize frumoase, obiective suplimentare precum:
– Traseul bisericuțelor din PALEOHORA (vechea capitala a insulei Eghina),
– Mănăstirea SF. MARE MUCENIC MINA;
– Catedrala din PORTUL PIREU;
– Biserica cu icoana Maicii Domnului PANAGIA DEXIA (făcătoare de minuni, ocrotitoarea Salonicului),
– Mănăstirea închinată MAICII DOMNULUI “IZVORUL DE AUR”;
– O întâlnire de suflet cu un renumit duhovnic din zona Atenei.
Costul pelerinajului: 445 de euro, cu toate cheltuielile incluse (transportul rutier și taxele de drum, călătoriile cu vaporul în insule, cazările la hotel cu micul dejun, intrarea la obiective, însoțitorul de grup cu pregătire teologică/preot, etc).
Pentru informații, înscrieri și detalii complete despre această călătorie:
Telefon & WhatsApp: 0771440036
https://www.paxtravel.ro/contact/
Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să împărtășiți celor interesați!