PELERINAJ ÎN GRECIA 8-13 iulie 2022 (6 zile)

Vă invităm alături de noi într-o călătorie de suflet pe urmele sfinților din vechime și ale sfinților contemporani care s-au nevoit pe pământul binecuvântat al Eladei. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom închina la mormântul Sfântului PAISIE AGHIORITUL în chiar ziua pomenirii sale, pe data de 12 iulie. Tot la Mănăstirea din Suroti vom cinsti și moaștele Cuviosului ARSENIE CAPADOCIANUL.

Pentru rugăciune și binecuvântare vom ajunge în multe alte lăcașuri duhovnicești: 

– în TESALONIC la moaştele SF. DIMITRIE IZVORÂTORUL DE MIR, SF. Mucenițe ANISIA, SF. Ierarh GRIGORIE KALIDIS, SF. Cuvioase. TEODORA , SF. Cuvios DAVID, SF. Ierarh GRIGORIE PALAMA, SF. Ierarh VASILE CEL NOU, ş.a;

-în insula EGHINA la moaştele SF. NECTARIE VINDECĂTORUL şi la Mănăstirea SF. ECATERINA;

-în NEA MAKRI la moaştele SF. EFREM CEL NOU;

-în insula EVIA la moaştele SF. IOAN RUSUL, la CUVIOSUL DAVID BĂTRÂNUL şi la mormântul FERICITULUI IACOV TSALIKIS;

-la icoana Maicii Domnului PANAGIA XENIA, în aceeaşi mănăstire se află şi o parte din BRÂUL MAICII DOMNULUI şi alte sfinte moaşte;

– în două mănăstiri legate de numele SF. CUV. PORFIRIE (o ctitorie a sa – locul unde își avea chilia – şi o ctitorie a ucenicilor săi de lângă Katerini);

– la biserica SF. PARASCHEVI din Valea Tembi, unde se află şi un izvor cu apă tămăduitoare;

– la mănăstirea cu moaştele SF. DIONISIE DE OLIMP.

Traseul va include, pe lângă aceste locuri sfinte consacrate, câteva SURPRIZE FRUMOASE, aflate în afara circuitelor obişnuite!

Costul pelerinajului: de la 390 de euro, cu toate cheltuielile incluse (transportul rutier, călătoriile cu vaporul în insule, cazările la hotel pentru toate cele cinci nopți, trei mic-dejunuri, însoțitorul de grup cu pregătire teologică, etc.).

Pentru informații, înscrieri și detalii complete despre această călătorie:

Telefon & WhatsApp: 0725 799 114

https://www.paxtravel.ro/contact/

Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să împărtășiți celor interesați!

error: Content is protected !!