Alte repere turistice din Poiana Mărului

          Proveniența numelui acestui sat răsfirat pe 66,1 kimlometri pătrați este învăluită în legende. În lipsa unor izvoare istorice sigure, este relevantă legenda cea mai cunoscută după care numele satului ar veni de la o poiană în mijlocul careia se află un măr și care era înconjurată de păduri nesfârșite. Într-o asemenea poiană, care apoi a devenit matca satului s-ar fi așezat oameni prigoniți de stapânirea turcească, haiduci și mai apoi păstori.

Existența în Poiana Mărului a unei biserici zidite de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu și a unui monument al eroilor pot constitui repere în activitatea turistică. Locuințele de pe dealuri, portul popular, dansurile și obiceiurile tradiționale sunt elemente care se deosebesc de cele din localitățile apropiate sau depărtate de satul Poiana Mărului și vor îmbogăți cu siguranță cunoștințele de cultură generală a celor ce le văd.
Biserica – monument istoric – din Poiana Mărului zidită de marele domnitor Brâncoveanu pe la anul 1700, stricată de tunurile generalului austriac Bucov în anul 1761, reparată și apoi renovată la începutul secolului al XX-lea. Istoria acestul sfânt lăcaș este asemănătoare cu cea a Mănăstirii din Sâmbăta de Sus. În anul 1934, din inițiativa societății Astra, se ridica un monument în amintirea celor 100 de eroi căzuți în Primul Război Mondial.

 

      COSTUMUL POPULAR SPECIFIC

Particularitățile etnografice şt folclorice ale populaţiei din Poiana Mărului sunt date de interferenţa tezaurului folcloric și a portului popular din ținutul Făgărașului, din zona Branului și chiar din ținutul Câmpulung Muscel.
Până nu demult, îmbrăcămintea oamenilor din această comună era confecţionată cu mijloace proprii. În fiecare casă femeile se ocupau cu topitul cănepei şi a fiosului (in), melințatul, torsul fuiorului şi țesutul pănzei din cănepă, apoi din in şi bumbac. Pănza se înălbea şi apoi din ea se confecționau cămăşile şi iile cusute cu acul în diferite motive ornamentale. Se deosebesc astfel căteva tipuri de ii: ie cu „ghice”, ie cu altiță, ie cu toată mâneca. Motivele florale erau cusute cu arnici negru, roşu şi galben.
Pe timpul iernii femeile purtau androc confecţionat din postav, ţesut la război şi bătut la piuă. Androcul de sărbătoare avea pe poale o făşie lată din catifea. La mijloc se încingea cu un brău tricolor. Haina numită mânecar era confecţionată tot din postav, la fel ca şi androcul, de către croitori profesionişti care erau puțini la număr în localitate.
Încălțămintea care se purta in acele vremuri erau opincile confecționate din piele de porc sau vită. Ele se incalţau peste colţuni albi, peste care se legau nojiţele opincilor. Mai tărziu, în zilele de sărbătoare femeile se încălţau cu papuci din piele bine prelucrată pe care o cumpărau de la oraş. Pe cap, femeile purtau o căiță din catifea înflorată peste care aşezau o cîrpă (basma) şi pe timpul ienrii, o broboadă cu care se înveleau pănă la mijloc. In zilele de sărbătoare, în jurul capului işi aşezau o maramă albă numită ştergar.
După anii 1918-1920, tot mai multe femei din Poiana Mărului îşi procurau de pe piaţa Branului, fota vânătă şi o lâibărică frumos înflorată care formau zestrea fetelor de maritat şi in acelaşi timp, imbracămintea miresei. Mai târziu, dinspre ţinutul Cămpulungului, femeile îşi procurau fota de Argeş asortată cu o vestă pe măsură, ținută care devenise costumația mireselor de după cel de-al doilea Război Mondial. Dinspre zona Făgăraşului şi a Sibiului păutrunde catrinţa neagră asortată cu ia tradiţională.
Bărbații se îmbrăcau în cămaşă cu mâneci largi şi manşetă strănsă, confecţionată din pânza ţesută de femei. Aceasta avea poale lungi şi se purta peste cioareci, incinsă la mijloc cu o curea lată din piele. larna se purta pieptar din piele de oaie cu motive ornamentate din ţinutul Făgăraşului. Din stofa de dimie se confecţionau cioarecii. Pe timpul iernii bărbaţii imbrăcau peste pieptar mănecarul din postav negru. La inceputuri ei erau încălţaţi cu opinci, iar mai târziu papuci cu talpă de lemn şi mai apoi, bocancii cu talpă din cauciuc sau piele. Pe cap, bărbaţii purtau pălărie neagrâ pe timpul verii, iar iarna, căciulă din piele de miel neagră. Mirele purta cioareci şi cămaşă albă de Sliște încinsă la mijloc cu curea. Peste umăr se așeza un batic, cârpă cu margine înflorată. Feciorii care plecau în cătănie, în duminicile dinaintea plecării se îmbrăcau în costum național, iar pe căciulă sau pălărie, in partea stângă puneau fulgi de găscă. 

În zilele noastre, portul tradițional al localnicilor poate fi admirat de turiști cu prilejul zilei de 24 iunie, când se prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, hramul Bisericii din sat. Această sărbătoare de căpătâi a poienarilor coincide în mod fericit cu „Ziua Internațională a Iei”, iar majoritatea celor care participă la festivități se îmbracă în costumul strămoșesc.

Alte ocazii în care turiștii se pot bucura din plin de obiceiurile populare și de vederea costumului specific sunt nunțile tradiționale și perioada Sărbătorilor de iarnă (Crăciunul, Anul Nou, Botezul Domnului și Sfântul Ioan).

NUNTA LA POIANA MĂRULUI

De regulă nunţile au loc duminica. Sămbăta după amiază un grup de feciori, însoţiţi de lăutari, pun brazi la porţile mirelui, miresei şi ale naşilor. După aşezarea brazilor, oaspeții sunt cinstiţi cu băutură, lăutarii căntă căntece populare, iar feciorii se prind în joc.
Duminică dimineaţa la casa mirelui se străng unul căte unul sau în grup, feciorii, adresăndu-se cu: “Bună dimineaţa şi ce-ați pornit să fie într-un ceas bun!”
La casa miresei se adună fetele, rudenii, prietene şi femei care aduc daruri miresei. Una, două femei pricepute îmbracă mireasa. Invitatele sunt poftite la masă, iar lăutarii cântă ”Ia-ţi mireasă ziua bună”. Pe obrajii mamei, tatălui, miresei și rudelor se rostogolesc lacrimi… Și astfel nunta a început.
“Ia-ți mireasă ziua bună
De la tată, de la mumă,
Ia-ți mireasă ziua bună
De la tată, de la mumă..
De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori,
De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori..
Taci, mireasă, nu mai plânge
Căci la maică-ta te-oi duce,
Taci, mireasă, nu mai plânge
Căci la maică-ta te-oi duce..
Când o face plopul mere
Şi răchita micşunele,
Când o face plopul mere
Şi răchita micşunele..”
Pe la prânz mirele pleacă de acasă cu întreg alaiul, însoțit de lăutarii, îndreptându-se spre locuinţa naşilor, viitorii părinţi spirituali care cel mai adesea sunt naşi de botez sau descendenții acestora. În faţă merg feciorii care duc plocoane naşilor, urmaţi de mire însoțit de doi fraţi sau feciori rudenii, iar apoi alaiul de nuntaşi. Feciorii adresează mirelui strigături.
„Mirele frumos ca bradul
Nu se scutură tot anul.
Feciorie, feciorie
Mult ai da ca să mai fie,
Dar de-acum dacă te însori
Ia-ţi gândul de la feciori.
De la fete frumuşele
Care te iubeai cu ele.
Pune-ti gândul la nevastă
Că, cu ea o sa-ţi faci casă!”
Ajunşi la naşi, oaspetii dau binețe şi sunt porftiţi în casă unde sunt serviţi cu rachiu şi prăjituri. Lăutarii cântă o sărbă in care se prind nuntaşii. Mirele însoțit de naşi şi nuntaşi, care sunt mai numeroşi acum, adăugăndu-li-se şi invitații naşului, se îndreaptă spre casa miresei. Pe drum se chiuie şi se adresează strigături, facănd referiri naşilor.
La mireasă, oaspeţii sunt primiți cu tăvi încărcate cu pahare umplute cu rachiu roşu. Mirele, încadrat de nași, se opreşte în fața uşii deschise, şi orgolios aşteaptă să apară mireasa care stă putin ascunsă. Cineva dinăuntru întreabă: ”Pe cine căutaţi?”. Alaiul răspunde in cor: ,, O fată frumoasă, o frumoasă mireasă”. Uneori apare in locul miresei o păpuşă sau o fetiţă îmbrăcată mireasă, provocănd confuzii şi răsete. Într-o asemenea situatie, mirele este pus în încurcătură şi i se cere să realizeze o descriere fizică a miresei pe care o caută. În funcţie de căt de bine şi de repede face acest lucru, depinde apariția miresei. În final, mireasa apare în pragul uşii, aşteptănd ca următorul pas să-l facă mirele. Se zice din popor că cel care va ceda şi va face pasul spre celătalt, va fi supus celuilalt toată viaţa. Cei doi cunosc acest lucru. Încet, încet, dacă niciunul dintre ei nu cedează, sunt împinşi unul spre celălalt, ceea ce-şi doresc şi ei, şi se îmbrăţişează, sărutăndu-se. Tot aici, mirele plăteşte soacrei mireasa. În acest moment nunta este constituită şi urmează drumul spre biserica unde va avea loc ceremonia religioasă a cununie. Înainte de plecarea la biserică, fetele miresei pun flori de nuntă în pieptul nuntaşilor. Mărimea florilor este aleasă in funcţie de gradul de rudenie. Mireasa este cea care pune floare mirelui, naşilor şi socrilor. Din momentul acesta naşii conduc ceremonialul nunții. Ei stabilesc doi copii careduc lumânările şi numesc naşul mic care duce bradul împobodit de mireasă, înclinat pe umăr pănă la biserică şi înapoi. După ce se joacă căteva jocuri, alaiul nunții se pune în mişcare, frumos încolonați. Primii sunt lăutarii, urmați de perechile de tineri, ținăndu-se de mănă, apoi mireasa împreună cu naşul şi o soră sau o prietenă, după ei stau mirele încadrat de naşa mare şi naşa mică, iar in final toti ceilalți nuntaşi.
Conduşi pană pe ulița bisericii, mirii îşi iau rămas bun de la fete şi feciori, se sărută cu toti aceştia, trăinduşi emotiile. După Slujba Sfintei Cununii se încinge o horă mare condusă de naşul mic, cu bradul pe umăr. Cu lumânările aprinse, nunta se îndreaptă spre Căminul Cultural. La intrare în curtea Căminului apare un fecior cu o frigare formată din patru bucăți de carne friptă şi patru bucăți de păine, înfipte alternativ pe un băț. Naşii şi mirii sunt rugați să muşte din această frigare fără să se folosească de mâini. Ei sunt păcăliți de căteva ori, astfel că atunci cand vor să muşte din frigare, aceasta este retrasă. În cele din urmă reuşesc să muşte, iar restul din frigare este aruncat peste acoperişul casei. Mirii şi nasii sunt primiți în uşa localului cu șampanie, de către soacra mare. Soacra işi primeşte cu bucurie proaspăta noră. De felul în care s-a realizat primirea se mai vorbeşte ceva timp prin sat.
Masa este foarte bogată şi frumos decorată. La început se serveşte aperitivul alcătuit din diferite mezeluri tradiționale, urmat de supa de pasăre cu tăiței de casă, sarmale şi friptură, iar la sfărşit, cozonac cu mac şi nucă. Diferite tipuri de băuturi sunt aşezate pe mese pentru a satisface dorintele fiecăruia. Buna dispozitie atinge cote maxime.  Rareori şi cu totul excepțional se întămplă să nu se organizeze “Calea mare”, a doua parte a nunții care începe luni seara, după ce nuntaşii s-au odihnit pe la casele lor şi şi-au făcut treburile în gospodărie. În acordul căntecelor lăutăreşti, mirii, naşii împreună cu socrii, rudele şi prietenii se Indreaptă spre locația în care a avut loc nunta. Înainte de intrarea în local, se joacă hora, timp în care se strâng rănd pe rănd şi ceilalți nuntaşi. În această seară mireasa, nuna mare şi nuna mică sunt îmbrăcate in port național. După câteva jocuri săltărețe nuntaşii se îndreaptă spre locurile lor de la mese. În această seară se servește ciorba tradițională, o specialitate a casei, numită „zeamă acră”. Oricine mănâncă această ciorbă mai vrea inevitabil încă o porţie, lucru pentru care zeama acră este pusă pe masă în castroane mari pentru ca fiecare să mănănce cât pofteşte. După zeama acră se servește o altă mâncare tradiţională, tocăniță de cartofi cu carne.
Momentul emoțional al acestei seri se consumă la miezul nopţii, mai exact la ora zero, cănd naşa mare aşează mireasa pe un scaun în mijlocul sălii, îi ia voalul de pe cap și îl înlocuieşte cu „Cârpa cu margine”. Din acest moment mireasa a intrat în răndul nevestelor. Voalul miresei este pus de naşă pe capul unei fete despre care tradiţia spune că se va mărita in acel an. Lăutarii încep a cânta hora miresei în care se prind aproape toţi nuntaşii. Hora se termină atunci cănd mireasa, după ce învărte toți bărbații în mijlocul horei, dansează cu mirele. Fiecare bărbat care a învărtit mireasa trebuie să pună o anumită sumă de bani în căciula naşului care se află tot în mijlocul horei. După terminarea horei, mirii şi naşii, împreună cu socrii sunt ridicați de către căţiva nuntaşi, la tavan. Ei nu sunt lăsati jos până nu negociază căt oferă fiecare de băut. Petrecerea continuă astfel până în zori.

COLINDE, OBICEIURI ȘI DANSURI POPULARE DE SĂRBĂTORI

Marea sărbătoare creștinească a Nașterii Domnului este așteptată cu ardoare de toți, mici și mari. Copiii, neîntrecuți colindatori, se pregătesc cu câteva săptămâni inainte ca să învețe colindele; ei fac probe în fiecare seară până la Crăciun, pe la casele lor și la Biserică.
În ajunul Crăciunului se ajunează în semn de respect faţă de Sfănta Sărbătoare. Fiecare gazdă primeşte preotul cu icoana şi aprinde o lumănare pe care o așează pe masă. După lăsarea serii, cete de copii pornesc la colindat strigănd pe la ferestre ”Ne lăsaţi cu colindatul”. După acceptul gazdei, colindătorii se aşează în dreptul ferestrei sau al uşii de la intrare şi încep a colinda.
Colindătorii sunt poftiţi în casă unde gazda le oferă colaci, mere, nuci, cozonac şi prăjituri. În Poiana Mărului se cântă colinde foarte vechi, moştenite de la străbunici, putând avea și atât caracter laci cât și religios:
La gura de trei lioare
La gura de trei lioare, hoileriu, dalior Doamne.
Leagan frumos de matase, hoileriu, dalior Doamne
Împletit in cinci și sase, hoileriu, dalior Doamne
lar în leagăn cine șade, hoileriu, dalior Doamne
Șade “numele fetei ce este colindata” cea frurnoasa, hoilertu, dalior Doamne
Iar in leagan ce lucreaza, holleriu, dalior Doamne
Ea coase și cindesește, hoileriu, dalior Doamne
Cu fir galben ispraveste, hoileriu, dailor Doamne
Cămașa lui taica-sau, hoileriu, dalior Doamne
Năframa lui Frate-sau, hoileriu, datior Doamne
Batista lui varu-sau, hoileriu, daiior Doamne
Scoala, scoata draga maichii, hoileriu, dalior Doamne
Ca ne vin colindatorti, hoileriu, dalior Doamne
Las’ sa vie, vie, vie, houeriu, dalior Doamne
Ca și noi sa colindarn, hoileriu, dalior Doamne
C-astai seara de Craciun, hoileriu, dalior Doamne!

Ceata vătafilor

În ajun de Sfântul Nicolae, tinerii se strâng la Căminul Cultural și participă la alegerea celor doi vătafi, vătaful mare și vătaful mic, pe considerente de organizare. Aceștia trebuie să știe dansurile populare și să cante colindele tradiționale. În seara zilei de Crăciun merge la colindat o ceată a feciorilor, condusă de vătaful mare, vătaful mic, casier şi armaş. Ceata vătafilor merge cu colindatul la gazdele cu fete mari, rude, prieteni şi vecini.
În a doua zi de Crăciun, ceata vătafilor organizează hora în sat şi ”scoaterea fetelor la joc”, după slujba Sfintei Lituighii. Dansurile sunt diferite de cele din zona Făgărașului, dar prezintă și multe asemănări. Cele mai cunoscute si vechi în același timp sunt: alțărașul, hodoroaga, fedelesul, braul bătrân. Turiștii au acum ocazia de face filmări și fotografii speciale.

Apoi feciorii și fetele merg să colinde casa preotului și pe cea a primarului, iar seara are loc Balul Vătafilor la Căminul Cultural. Iată aici două dintre colindele de bază, unice în țară, pe care la cântă ceata vătafilor, acompaniați de următoarele instrumente: acordeon, saxofon și tobă.
Colo sus mai sus
Colo sus mai sus,
Colo jos mai jos,
În poarta lui Hristos.
Mare masă-ntinsă, – bis
La masa cine sad’?
Şade Moş Crăciun – bis
Şi cine mai şad’
Şade Domn Iisus – bis
Şi cine mai şad’
Şade Sfântul Petru – bis
Şi cine mai şad’
Şade (numele gazdelor, pe rănd) – bis
Şi cine mai şad.
Ei se legiuiau şi se sfătuiau
Care vor fi mai mare
Şi mai de demult.
Moş Craciun grairă – bis
Eu voi fi mai mare
Şi mai de demult.
Caci eu mi vă ştiu – bis
Unde v-ați nascut,
În ieslea boilor, – bis
In mirosul florilor.
Caci eu mi v-am luat
Şi eu mi v-am dus
La raul lui lordan
Şi v-am botezat.
Și iar mi v-am luat
Şi iar mi v-am dus
La raul cel de mir
Şi v-am miruit.
Şi iar mi v-am luat
Şi iar mi v-am dus
La raul cel de dar
Şi v-am dăruit.
Cerul şi pamântul – bls
Şi pe toţi de-a răndul.

Sculaţi gazde, nu dormiţi
Sculaţi gazde, nu dormiţi
Și-ascultați la cei veniți,
Cei veniţi din departar,
Sus și jos este-o cântare.
Sus cântă îngerii-n zbor,
Noi pe jos ca colindam.
Și-am plecat la colindat
Ne întalnim cu Dumnezeu,
Dumnezeu adevărat.
Ce frumos era-mbrăcat
Cu-n veşmânt pan’ la pământ.
La poala veşmântului
Era scris numele lui.
Ce făceau, ce legiuiau
Tot de dânsul întrebau.
Rămâi gazdă sănătoasă
Cu-ai tăi fraţi, cu-ai tăi părinţi
Ai lui Dumnezeu să fiţi!
Obiceiuri de Anul Nou
Copiii îşi împletesc din fuior de cânepă, bice cu care pocnesc. Îşi confecţionează buhai, iau clopotele de la vite sau oi şi merg cu pluguşorul pe la casele oamenilor.
În noaptea de Anul Nou se pun pe marginea ferestrei dousprezece foiţe de ceapă, fiecare reprezentănd, în ordine căte o lună a anului. În foițele de ceapă se pune sare în cantităţi egale. În dimineaţa Anului Nou se apreciază după cantitatea de apă găsia in fiecare foiță, vremea ploioasă sau secetoasă din cele douăsprezece luni ale anului care urmează. Tot în noaptea Anului Nou se leagă pomii cu legături de paie ca să facă poame.